ASPECTE ETICE IN PRACTICA MEDICALA

       Etica este o disciplina derivata din filosofie si teologie, studiind aspectele ideale de comportament uman si īntelegerea moralitatii raportata direct la valori pozitive si negative.

Etica are trei subdiviziuni principale: descriptiva, normativa (generala si aplicata) si metaetica.

"        Etica descriptiva se ocupa de studii comparative si interculturale.

"        Etica normativa generala  studiaza modelele de comportament si raportarea valorica.

"        Etica normativa aplicata are drept preocupare centrala problemele de moralitate, iar " metaetica studiaza semnificatiile si ratiunea eticii si moralitatii.

Partea aplicata a eticii normative, de care apartine si etica medicala, e diferit teoretizata.                

Teoria deontologica afirma o etica a obligatiei īn sensul prestabilirii unor norme de conduita care sa produca un rezultat pozitiv.

       Teoria teleologica sustine o etica a finalitatii īn care un rezultat bun echivaleaza cu o conduita buna. Primānd rezultatul, dar existānd o dualitate de perspectiva, se contureaza din start doua maniere de conduita: egoismul sau maniera personala de a lua o decizie, si utilitarianismul sau maniera practica, dincolo de subiectivitate.

Exista si teorii terte, mixte, care īmbina aspecte din primele doua, adica:

       Etica aplicata opereaza cu multiple concepte, parte din ele folosite īn enuntarile precedente. Valoarea este o notiune complexa la care se face raportare, deci o masura a rezultatului si o apreciere directa a conduitei. Valorile pot fi personale, de grup sau sociale; aceasta stratificare nu are īntotdeauna corespondent real, valorile atribuabile fiind de multe ori un compromis īntre cele trei categorii enuntate. Exista apoi raportarea la moralitate.
               
Practic, moralitatea e un cod al conduitei care poate avea drept surs? un contract social, legi naturale, precepte divine sau standarde individuale. Doua concepte particulare trebuie exact īn?elese, fiind general valabile: oricine are, īn orice situatie, obligatii si drepturi. Importanta lor este egala īn mod normal, iar īncalcarea uneia o exclude pe cealalta. Dihotomia antinomica de la baza eticii (relatia bun-rau, sau pozitiv-negativ) se regaseste invariabil īn modul nostru de gāndire: definim, de exemplu, virtuti (īntelegerea, integritatea) mult mai usor prin aspectul contraponderal al viciilor (lacomia, īnselaciunea), si invers.
               
Moralitatea nu este, prin urmare, o problema de optiune, ci mai degraba o raportare bisensuala, cu atāt mai mult cu cāt "pozitiv" sau "negativ" sunt situational relative.


Etica medicala

       Asa cum am mentionat anterior, etica medicala este o ramura a eticii normative aplicate. Aplicabilitatea ei trebuie īnteleasa concordant cu aparitia de tehnologii noi si cu cerintele publice privind practica medicala.

Aspecele morale pot fi raportate la doua grupuri valorice principale: valorile medicului si valorile pacientului.
               
Exista reglementari specifice privind cele doua grupuri valorice si relatia dintre ele. Aceste coduri de conduita profesionala includ: juramāntul lui Hippocrate, principiile etice ale AMA privind drepturile medicului si drepturile pacientului, si Legea privind drepturile pacientului.
               
Conform acestor prevederi, pacientii au dreptul legal de a participa la deciziile privind īngrijirea medicala ce le va fi acordata, dreptul de a primi raspunsuri rezonabile la cererea de īngrijire, si dreptul de a li se asigura o explicare a costurilor, indiferent de sursa de plata.
               
Decizia etica nu este īntotdeauna atāt de facila cāt lasa de īnteles profilul teoretic. Exista un model general de urmat īn astfel de decizii.
               
Premiza initiala īn fata unui anume caz clinic stabileste ce ar trebui sau n-ar trebui facut īn cazul respectiv. Trebuie cunoscute si definite exact motivatiile (medicale, sociale, legale, personale) de sustinere a premizei initiale, furnizānd totodata si justificarea acestor motivatii - īntr-un cuvānt, argumentul etic al premizei.

Pentru fiecare premiza trebuie definite una sau mai multe contrapremize, sustinute si ele de motivatii si justificari.
               
Evaluarea consta īn cāntarirea diverselor motivatii stabilite, si alegerea celei mai justificate. Cānd persista īndoiala, se poate apela la ajutor exterior (colegi, specialisti, pacient si familie, comitete etice, alte forme de consiliere) pentru a clarifica aspectele generale ale cazului (consistenta si coerenta argumentului), si pentru a stabili alternativa de urmat (acceptarea premizei initiale, acceptarea contrapremizei, sau formularea unei noi premize ca rezultat al modificarii premizi initiale sau a contrapremizei).
               
Actiunea medicului e dictata de decizia etica luata, si vizeaza ce este sau nu de facut.


Principii de etica medicala

Si īn privinta principiilor generale de etica medicala exista o diicultate de aplicare practica. Cel mai important lucru ar fi, logic, ca interventia medicului sa nu faca rau. De multe ori alte principii primeaza, astfel ca stabilirea prioritatilor revine strict medicului, functie de caz.

Fidelitatea este obligatia de a urma juramintele asumate prin profesie, īnsemnānd a spune pacientului adevarul despre situatia lui si mentinerea confidentialitatii privind cazul respectiv.

Autonomia, mult īncurajata etic, presupune accesul liber al pacientului la informatii privind situatia sa, participarea lui la formularea deciziilor, si ajutorul dat pacientilor deficienti pentru a-si putea exercita autonomia.

Beneficienta presupune obligatia medicului de a face bine, de a ridica gradul de sanatate al comunitatii respective.

Nonmaleficienta este obligatia de a nu face rau. Singurele acte de agresiune intentionata acceptate īn medicina sunt cele menite sa faca bine pacientului (ex. interventii chirurgicale, īncalcarea confidentialitatii la cererea autoritatilor īn cazul īn care un pacient se constituie īn pericol pentru o alta persoana).

Īn anumite situatii medicul poate īncalca anumite reguli perfect constient de posibilele efecte nedorite (ex. citostatice cu toxicitate crescuta peste dozele maxime) pe baza unui risc calculat.

Justitia este chemata sa intervina īn multe aspecte de natura etica. Īn probleme procedurale (ex. primul venit, primul tratat), probleme de distributie a tratamentelor (mai ales cānd exista resurse de tratament limitate), probleme de compensatie, si cele care interpun medicul īntre pacient si societate (discriminarea persoanelor cu diverse handicapuri).


Probleme morale

Importanta lor nu e deloc neglijabila, cu atāt mai mult cu cāt motivatiile nu sunt usor acceptabile.

Limitarea tehnologiei este folosita avānd īn vedere costurile ridicate ale tratamentelor. Decizia de īncepere sau nu a sustinerii functiilor vitale, īntreruperea acestei terapii, eutanasierea ridica probleme morale dosebite, ca si controlul/autonomia privind tehnologia folosita.

Limitarea resurselor include doua aspecte: macroalocarea si microalocarea. Primul are īn vedere fondurile alocate sanatatii, direct corelat cu raportul dintre medicina si alte necesitati sociale (aparare, cultura, educatie). Al doilea vizeaza alocarea fondurilor pentru fiecare pacient īn parte, necesitānd stabilirea unei prioritati privind dreptul la tratament - decizia apartinānd īn esenta medicului.

Limitarea cercetarii a fost iterata avānd īn vedere unele antecedente istorice (experimentele naziste practicate pe oameni). Trebuie sa existe si īn acest caz un consimtamānt īn cunostinta de cauza al pacientului sau al reprezentantilor sai legali. Īn cazul copiilor nu este admisa nici cercetarea nonterapeutica, chiar daca riscurile sunt mici.

Limitarea īmbolnavirii priveste mai ales raspāndirea bolilor infecto-contagioase. Un exemplu particular īl reprezinta SIDA. Problemele de sanatate publica gen fumatul, consumul de droguri si alcool ridica semne de īntrebare privind controlul lor: cine si cum ar trebui limitat.


Despre anestezie

Aspecte legale in A.T.I.

Aspecte etice in practica medicala

Stresul acut si cronic in anestezie

Hipertermia maligna